Insonventa

Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze Tribunalului o cerere de deschidere a procedurii prevăzută de legea 85/2014 în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Neintroducerea sau introducerea tardivă a cererii de insolvenţă constituie infracţiunea de bancrută simplă, reglementată de articolul 240 din Codul Penal.
Debitorul poate solicita deschiderea  procedurii insolvenţei şi în situaţia în care nu se află încă în stare de insolvenţă, dar apariţia stării de insolvenţă este iminentă. 
Condiţiile privind introducerea cererii de către debitorul aflat în stare de insolvenţă sunt:
l calitatea de profesionist a debitorului, potrivit Codului civil, profesionişti sunt toţi cei care exploatează o întreprindere. Prevederile codului insolvenţei se aplică tuturor profesioniştilor, indiferent de statutul lor juridic, persoană fizică sau persoană juridică, cu excepţia  titularilor activităţilor liberale).
l existenţa uneia sau a mai multor datorii ale debitorului  care să atingă valoarea prag (indiferent de natură sau izvorul acestora:comerciale, salariale, civile, bugetare).Valoarea prag reprezintă cuantumul minim al creanţei pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii  şi anume 40.000 lei.
l inexistenţa sau insuficienţa fondurilor băneşti pentru acoperirea datoriilor. l trecerea unui termen de 60 de zile de la împlinirea scadenţei.
l existenţa documentelor din care să rezulte creanţele creditorilor.
Aşa cum arătăm mai sus debitorul are posibilitatea de a  formula cerere de deschidere  a procedurii şi atunci când insolvenţa este iminentă,  caz în care va  trebui  să dovedească existenţa datoriilor şi imposibilitatea plăţii acestora la scadenţă.
Analiza indicatorilor
Înainte de depunerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitorul trebuie să efectueze  o analiză a principalilor indicatori economic-financiari din evidenţele contabile, să evalueze situaţia şi să decidă dacă va opta pentru variantă falimentului sau a reorganizării judiciare. Desigur în această etapă opinia un practician specialist în insolvenţă poate ajuta debitorul în luarea unei decizii. Această analiză este deosebit de importantă pentru că, din experienţa acumulată, putem trage concluzia că de cele mai multe ori debitorii fac această analiză când déjà este prea târziu, consecinţele fiind drastice cu privire la posibilitatea de reorganizare a activităţii.
Procedura falimentului este procedura de insolvenţă care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului urmată de radierea acestuia din Registrul Comerţului.
Reorganizarea judiciară este procedura care se aplică debitorului în insolvenţă persoană juridică în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor, pe baza întocmirii, aprobării, confirmării şi respectării unui plan numit plan de reorganizare.
În ceea ce priveşte opţiunea privind declanşarea procedurii reorganizării judiciare importante sunt şi prevederile art. 132 din Legea nr 85/2014 în sensul că legea exclude posibilitatea propunerii unui plan de reorganizare de către debitorul care într-un interval de cinci ani anterior formulării cerererii introductive a mai fost subiect al procedurii insolvenţei.
Aceeaşi situaţie o are şi debitorul care el însuşi, administratorii, directorii şi sau/acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari ai acestuia care deţin controlul asupra sa - au fost condamnaţi definitv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969 (privind angajarea gestionarilor), Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, Legea contabilităţii nr. 82/1991, Legea concurenţei nr. 21/1996, Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, Legea privind codul fiscal  nr. 571/2003, Legea privind evaziunea fiscală  nr. 241/2005 , şi infracţiunile prevăzute de codul insolvenţei,  Legea nr. 85/2014,  în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii.
Menţionam totuşi că în situaţia în care iniţiativa propunerii planului de reorgaznizare  aparţine creditorilor sau administratorului judiciar, deşi debitorul  condamnat definitiv pentru comiterea vreuneia dintre infracţiunile enumerate mai sus nu poate propune un plan de redresare, în situaţia în care nu a mai beneficiat de un asemenea plan în ultimii cinci ani anterior deschiderii procedurii insolvenţei,  va putea fi supus procedurii reorganizării judiciare.
În ceea ce priveşte opţiunea privind declanşarea procedurii reorganizării judiciare importante sunt şi prevederile art. 132 din Legea nr 85/2014 în sensul că legea exclude posibilitatea propunerii unui plan de reorganizare de către debitorul care într-un interval de cinci ani anterior formulării cerererii introductive a mai fost subiect al procedurii insolvenţei.
Aceeaşi situaţie o are şi debitorul care el însuşi, administratorii, directorii şi sau/acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari ai acestuia care deţin controlul asupra sa - au fost condamnaţi definitv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969 (privind angajarea gestionarilor), Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, Legea contabilităţii nr. 82/1991, Legea concurenţei nr. 21/1996, Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, Legea privind codul fiscal  nr. 571/2003, Legea privind evaziunea fiscală  nr. 241/2005 , şi infracţiunile prevăzute de codul insolvenţei,  Legea nr. 85/2014,  în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii.
Menţionam totuşi că în situaţia în care iniţiativa propunerii planului de reorgaznizare  aparţine creditorilor sau administratorului judiciar, deşi debitorul  condamnat definitiv pentru comiterea vreuneia dintre infracţiunile enumerate mai sus nu poate propune un plan de redresare, în situaţia în care nu a mai beneficiat de un asemenea plan în ultimii cinci ani anterior deschiderii procedurii insolvenţei,  va putea fi supus procedurii reorganizării judiciare.
Ataşat cererii de deschidere a procedurii debitorul trebuie să depună o serie de acte şi declaraţii prevăzute expres de lege , acte care reflectă atât situaţia financiară a acestuia, bonitatea, situaţia exactă a creanţelor şi creditorilor cât şi a bunurilor aflate în patrimoniului său. Actele ce trebuie sa insotesca cererea debitorului vor fi detaliate in numarul viitor.